luni, 28 ianuarie 2013

Discutii pe margini de tema

Eli Driu - Prima lectie de...

   Este online tema de luna asta, Hip Photography. Cerintele au fost: imagini de strada fara nici un fel de vizare (prin vizor sau ecran) si fara crop.
Pornind de la textul lui Eli si avand confirmarea ca este un text sincer, am brodat si noi cateva cuvinte iscand o mica discutie:

Eli (textul integral aici):
"Am incercat sa fac fotografii fara sa ma uit prin vizor sau pe ecranul aparatului.  Pe cat de simplu pare, pe atat de imposibil mi s-a parut mie. Ceva, ceva a iesit, dar nimic care sa ma multumeasca si care sa ma reprezinte. Am acum in fata o selectie de astfel de fotografii facute pe nevazute. Imi par complet straine. De parca n-as fi fost atunci si acolo tot eu, cea care le-a realizat. Imi amintesc insa cum m-am simtit in acele momente : oarba si lipsita de emotii. In niciuna dintre fotografii nu am simtit aproape scena fotografiata. Au fost simple acte mecanice de declansare a unui buton. Daca n-as vedea acum fotografiile, nici macar nu cred ca mi-as aminti ca le-am facut.
Ma declar absenta de la aceasta tema! Renunt si la selectia de fotografii. Nu vreau aceste fotografii! Sunt o minciuna : fata de mine pentru ca nu simt sa-mi apartina; fata de voi, colegii mei de echipa, pentru ca au doar valoarea unei obligatii (desi nu acesta e scopul grupului nostru); fata de voi, privitorii care ati vedea niste imagini fara forma si fond; fata de cei fotografiati de care m-am ferit sa ma observe, furandu-le parca ceva ce acum se doveste a fi complet inutil...
... EU nu pot simti, gandi, aminti, inchipui, visa  NIMIC FARA SA VAD. Ochii imi sunt poarta catre lume,  catre lumea mea interioara, catre lumea din jurul meu si mai ales catre lumea a ceea ce cred cu convingere ca trebuie sa fie o fotografie : o marturie sincera a unei clipe pierdute pentru totdeauna, dar nu inainte de a lasa in urma un MESAJ..."


Dan:
"Interesant punctul tau de vedere.
Cineva ar putea zice ca esti inca la inceputuri... Pentru un fotograf experimentat, aparatul este doar o extensie iar fotografiatul fara sa vizezi ar trebui sa te ajute. Tu oricum vezi - poate chiar mai bine scena - si cadrezi in orb dar stiind foarte bine ce o sa cuprinda focala ta. Cea cu care te-ai obisnuit si o cunosti la perfectie!
Vezi? Se poate spune si asa.
Oricum exista multi fotografi celebri si clasici care nu au acceptat niciodata sa fotografieze in acest stil."


Cornel:
"Da, Eli. Este un punct de vedere. Textul tau ramane un demers filosofic asupra actului de a fotografia, dar daca duci mai departe logica ta, ar trebui sa aruncam toate cadrele in care apare cate ceva surprinzator, ce le da sens, dar care ne-a scapat, nu l-am vazut in momentul fotografierii...
Pacat ca nu publici imaginile, impreuna cu textul te-ar fi reprezentat mai bine, publicului... si noua."


Mirela:
"Hip Photography nu este un stil pentru cei care doresc logica si urmaresc logica in construirea unui cadru, sau in abordarea fotografiei, dupa parerea mea. Este un gen pentru visatori, pentru cei care au o latura jucausa in abordarea fotografica. De mule ori poti obtine unghiuri ciudate, perspective diferite si de multe ori foarte interesante. Chiar si oamenii pot aparea intr-un mod inedit, deschisi si fara inhibitiile create de aparitia unui fotograf cu aparatul la ochi. Cand nu se simt direct vizati, oamenii sunt naturali si mult mai expresivi. Nu este un stil usor, asa cum si Eli a mentionat, este o provocare si nu in ultimul rand dovedeste cat de bine iti poti cunoaste aparatul si cat de mult esti dispus sa visezi prin cadrele tale.
Eu cu siguranta voi continua acest gen de fotografie, il ador!!:)"


Este o discutie interesanta. Propun s-o continuam aici!
Voi ce parere aveti???

duminică, 27 ianuarie 2013

La rude

Catelul Bodrii, Chiojdu 2013

Am petrecut un weekend deosebit in Chiojdu (de Buzau), la pensiunea Tata Lice.
Prieteni vechi cu gazdele, ne-am simtit minunat. Un lucru extrem de rar este sa te simti ca 'la rude' intr-o pensiune.

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Imagini dintr-o expozitie

Cafe Verona, ianuarie 2012


Cafe Verona, ianuarie 2012

Soba de la etaj

Constanta - decembrie 2012

Una dintre putinele case care au sanse sa ramana in picioare dintr-un “oras vechi” pe care se pare ca nimeni nu-l mai doreste... Hotelul Intim, Casa cu Lei, Cazinoul, monumente de arhitectura pentru care orice alta natie ar fi facut tot ce era posibil sa le salveze, par acum locuite de stafii. In locul lor va aparea “orasul nou”, din beton si sticla, sau cel putin asa spun gurile rele.