Un parc cu scari rulante

Arhitectura moderna, gazon, etajari, fantani arteziene, lume multa la soare, un loc in care mi-am zis ca merita sa insist pentru cateva cadre. Oamenii destinsi, cumva obisnuiti cu aparatul foto, dar nu si personalul de paza, el era setat sa faca diferenta intre cel ce facea poze cu telefonul mobil si cel care se vantura prin parc cu un aparat “profesional”. Primul putea sa pozeze moka, cel de-al doilea trebuia sa marcheze 200 de lei la casa receptiei pentru o ora de fotografiere, pentru ca ceea ce credeam eu ca ar fi parc este de fapt o proprietate privata, cu gazon, cu strazi si trotuare cu tot. Adica de la zidurile Palatului Culturii in jos si in sus nu ma aflam pe un loc public ci pe unul privat… Din loc in loc, abia acum le remarcam, pe mici panouri figurau cateva ideograme aferente activitatilor interzise in parcul proprietate privata, printre ele si fotografiatul.

Scandalizat de aceasta dubla confuzie, de faptul ca paseam pe un loc privat fara sa fi trecut de vreo poarta sau sa fi sarit peste vreun gard si ca desi nu aveam de castigat nici un leu din pozele pe care aveam de gand sa le fac trebuia sa platesc atatia bani, m-am dus hotarat la receptie. Discutia a durat jumatate de ora si cele doua doamne amabile au trebuit sa accepte ca nu poti taxa la fel un fotograf de nunti ce-si pozeaza mirii pe scarile rulante si un amarat de fotograf amator ce vrea sa-si petreaca timpul facand cateva instantanee. In baza unei legitimatii provizorii, gratuite, am revenit a doua zi si am pozat nestingherit vreo doua ore inainte de a lua drumul catre casa.

Iasi, septembrie 2014