marți, 18 octombrie 2016

Featured by PhotoTeam: Radu Mihai Iani

Ceea ce îmi place nespus în viață, sunt lucrurile simple pe care aceasta ți le oferă din când în când, lucrurile crude, nealterate, momente unice, irepetabile. Se întâmpla într-o frumoasă zi de iulie, în Santorini, Grecia, o zi în care timpul parcă a îcremenit, lăsând loc uitării, dar și regăsirii de sine. Personajele surprinse de Radu, cărăuși, îngrijitori, crescători de măgari, sunt căzute, parcă, într-un moment de liniște imperturbabilă, o liniște odihnitoare, care te îndeamnă să privești către restul zilei cu răbdare, fără griji, căci orice ai face, viața se scurge încet, dar sigur. Radu Mihai Iani este un călător neobosit care, prin lucrările sale, ne prezintă adevărate momente de poezie-fotografică. Mai multe despre autor puteți găsi pe pagina acestuia de Facebook: http://facebook.com/radu.iani

marți, 11 octombrie 2016

"Dincolo de ferestre" si dincolo de imagini, impresii!

Membrii PhotoTeam au selecționat cele mai bune 21 de fotografii din concursul cu tema “Dincolo de ferestre”, un concurs de fotografie de stradă organizat pe Facebook în luna septembrie 2016. Câteva impresii despre imaginile din concurs:





Ce îmi place în mod special la această fotografie este atmosfera surprinsă. Se simte o conexiune între fotograf și subiect care face cadrul să pară foarte intim. Pare o scenă dintr-un film vechi. Felicitări folografului!  (Patricia Hilbert - despre fotografia lui Cristian Bulugea)




Fereastra este granița simbolică și, în același timp, permeabilă, ce desparte doua spații. Dincoace de fereastră este strada,  spațiul public prin excelență. Dincolo de fereastră este lumea bizară a lui Alice în care totul e posibil, se pot petrece minuni, iar manechinele prind, dintr-o dată, viață. Ce poate fi mai minunat decât atât? (Sorin Suciu - despre fotografia lui Emi Cercel)




In secolul al XVI-lea ocupantii spanioli au interzis perdelele si draperiile in Tarile de Jos, pentru ca patrulele sa poata surprinde nestingherite eventualele conspiratii. Constrangerea de atunci a devenit un fel de a fi, in prezent o plimbare pe digurile olandeze putand fi si o ocazie de admira interioarele frumos decorate ale caselor, dincolo de ferestrele lor permanent descoperite.
In spatele unei ferestre inchise ne simtim in siguranta, noi cu noi insine, dar ea este in acelasi timp si legatura noastra cu lumea exterioara. Insa, oricat de deschisi am fi, atunci cand un obiectiv fotografic se iteste catre ceea ce credeam ca este spatiul nostru intim, nu putem sa nu ne miram. Iluzia optica din imaginea lui Pierre Pichot, data de apropierea siluetei din prim plan, ce pare o doamna care iese din magazin luand o data cu geanta si capul cu ochii holbati la subrat, m-a facut sa adast mai multa vreme asupra ei, considerand-o in cele din urma cea mai meritorie dintre fotografiile finaliste.
Nu stim cum a scapat fotograful din duelul cu privirile vanzatoarei din magazin, nu putem spera decat ca a fost intelegatoare, caci, nu e asa, fara fotografiile de strada viata de acum va parea mult mai anosta si plictisitoare in ochii celor din generatiile viitoare. (Cornel Hlupina - despre fotografia lui Pierre Pichot)






Fereastra este un element cu o puternică încărcătură simbolică. Este, în primul rând, un simbol al receptivității și deschiderii către lume, o legătură simplă și directă între exterior și interior.
La fel, „fereastra” lui Marius Cinteză, face legătura între această existență extraordinară reprezentată de bătrâna din geam și lumea exterioară, o fotografie-portret ce pare simplă, în aparență, dar care ne prezintă o întreagă poveste de viață. Mamă, bunică, soție, bătrânica din geam ne prezintă o existență sinceră, asupra căreia viața a lăsat urme adânci, dar o existență care nu și-a pierdut seninătatea, bucuria de a trăi, deschiderea către lumea exterioară. Puternic ancorată în realitatea imediată (felul cum ține rama geamului), bunicuța din fereastră ne inspiră încredere, speranță, credință și liniștea de care avem nevoie, cu toții, într-o lume plină de zbucium. Un singur element, fereastra spartă, ne face să conștientizăm efemeritatea vieții dar, în același timp, ne obligă să ne trăim viața cât mai plăcut cu putință, zi de zi, clipă de clipă. (Lucian Zamfir - depsre fotografia lui Marius Cinteza)





Nu stiu daca din cauza ca port ochelarii dar m-am regasit in fotografia lui Dragoslav. Poate a ajutat si faptul ca am copil si ma gandesc mult la propria copilarie... este preferata mea fotografie si din cauza unui subiect foarte bine plasat contra luminii dezvaluind detalii doar prin conturul sau...e un copil cu ursuletul in mana, nu stim daca pleaca sau doar asteapta ca cineva sa plece, cu avionul...le vedem prin geam...fereastra la care stateam si eu, deseori, lipit cu nasul, asteptand cu nerabdare sa se intoarca tata de la munca. (Zorislav  Stojanovic - despre fotografia lui Dragoslav Sekulić‎ )


Este o fotografie care o clipă m-a făcut să retrăiesc o impresie din copilărie, imposbil de descris. Copilul cu ghiozdan, cu ochelari, cu gene lungi și jucărie de pluș, concentrat în el, trăind clipa, pare atât de fragil în constrat cu ”jucăriile„ uriașe și grave de dincolo de fereastră, care simbolizează viitorul, lumea adultului. Pentru mine, imaginea e ca un simbol al căderii fiecăruia din rai, prin pierderea pe nevăzute a stării de copil. Acum schimbăm avion după avion, acaparați de o nevoie de agitație continuă, de schimbare neîncetată, de viteză tot mai accelerată…(Denis Malciu - despre fotografia lui Dragoslav Sekulić‎ )





Mi-au rămas în gând cuvintele unui fotograf de stradă care zicea : “ridică-ți privirea, strada nu se termină la nivelul ochilor, poți găsi cele mai interesante momente și personaje la etajul următor :)”. Nu știu dacă și Alex a auzit aceste cuvinte, dar este cert că pentru el explorarea străzii continuă mai sus de nivelul de explorare cotidian. Cu siguranță că expresia personajului surprins cucerește privirea în primul moment, un amestec de curiozitate, suspiciune și o urmă de amuzament, dar apoi vine întrebarea și povestea. De ce în fereastra și de ce fără cămașă? Un anotimp călduros, un loc de expunere sau de cercetare? Rămâne să ne imaginăm povestea dincolo de imaginea surprinsă în timp ce ne delectăm cu expresia captată pe chipul bărbatului. (Mirela Momanu - despre fotografia lui Alex Cruceru)

luni, 10 octombrie 2016

Featured by PhotoTeam: Mihai Biriș







Un ingredient semnificativ al fotografiei de stradă il reprezinta misterul, nespusul, ceea ce ea  lasă doar să se întrevadă. Aceasta se datorează decontextualizarii, ruperii sale de convențiile de circumscriere a locului, subiectului și evenimentului ce caracterizează toate celelalte  genuri fotografice, de la fotojurnalism și până la fotografia de nuntă sau cea de produs. Este prezentă aici o tensiune esențială între funcția fotografiei de a arăta, revela, devoala și imposibilitatea sa principială de a spune întreaga poveste. De fapt, aceasta este tensiunea dintre sincronia fotografiei ca mediu artistic și diacronia vieții cu caracterul său complex, deschis, imprevizibil. Dacă ar fi să mi-l imaginez  pe Blaga vorbind despre fotografia de stradă, aș tinde să cred că, în termenii gnoseologiei sale, ar spune că  reprezintă un exemplu de minus-cunoaștere, procesul prin care misterul se potențează, suferă o intensificare calitativă și devine tot mai de nepătruns. 

Din Cluj, orașul de suflet al lui Blaga, vine și Mihai Biriș, un fotograf a cărui pasiune pentru misterul ascuns în forfota străzii se combină cu interesul său pentru aflarea acelor momente unice, cu diferite încărcături emoționale, pe care le surprinde cu o mare curiozitate. Pentru ilustrarea activității sale fotografice am ales două imagini, diferite compozițional, dar care au în comun acelați lucru: magia poveștii care începe o dată cu apăsarea pe declanșator și se continuă în imaginația privitorului.

Mai multe despre universul vizual al lui Mihai puteți descoperi aici:

Sorin Suciu,
Timișoara, 10 octombrie 2016
 

marți, 4 octombrie 2016

Featured by PhotoTeam : Marilena Ditrik

Daca nu as fi stiut locatia in care a fost facuta fotografia Marilenei, marturisesc ca as fi avut oarecare dificultati in a descifra modul de relationare a elementelor compozitionale ale acestei imagini. Ce avem la o prima evaluare a imaginii? O multime de linii (diagonale, paralele, perpendiculare), aparent intersectandu-se haotic, o linie curba in partea inferioara a imaginii si o prezenta umana, care, poate nu intamplator, este legata direct de alte doua linii, una dintre ele fiind umbra celeilalte.


La o privire mai atenta a fotografiei in discutie, descoperim ca avem de-a face cu o constructie geometrica a imaginii foarte reusita, cu diagonale numeroase ce se intersecteaza catre centrul cadrului, si cu o impartire inteligent aleasa a imaginii in trei zone : partea inferioara, delimitata de o linie curba, care rupe prin fluiditatea sa rigiditatea aparenta a increngaturii de linii din partea superioara, in acelasi timp, prin usoara sa asimetrie indreptand atentia privitorului catre subiectul uman, plasat ideal dupa binecunoscuta regula a treimilor in zona din dreapta a imaginii.
Alt element esential al cadrului in discutie, greu de decelat la prima vedere, cum mentionam si in debutul articolului, este prezenta din punct de vedere spatial a trei etaje, care insa, transpuse fotografic, par a constitui unul singur, elementele care ne-ar putea da ceva indicii lipsind din imagine sau camufland existenta diferentelor de nivel (cazul balustradei). Aceasta iluzie este facilitata si de alegerea unui punct de statie superior, aproape deasupra subiectului uman.
Sintetizand in cateva cuvinte, o imagine minutios regizata din punct de vedere geometric de catre Marilena Ditrik, in care cu un minim de elemente, liniile, si cu o prezenta umana care completeaza perfect cadrul ales, autoarea dovedeste stapanirea la nivel inalt a elementelor de compozitie fotografica.
Mai multe despre fotografiile Marilenei Ditrik : https://www.facebook.com/marilena.ditrik?fref=ts.