De azi, 17 martie 2016, intră în vigoare legea antifumat conform căreia este interzis fumatul în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii. Mai mult ca sigur, despre această lege am fost deja informaţi cu toţii, fiind una foarte controversată. A stârnit deja numeroase reacţii, motiv pentru care nu intenţionez să aţâţ spiritele, oricum deja aprinse. Nu vreau nici măcar să îmi expun punctul personal de vedere despre această lege. E departe de mine şi intenţia de a căuta să atrag mai uşor atenţia asupra acestei postări folosind o fotografie care face trimitere la cel mai de interes subiect al zilei: fumatul.
Şi totuşi, pentru recomandarea acestei săptămâni am ales o fotografie în care punctul de interes este chiar o ţigară care urmează să fie aprinsă. Am ales fotografia aseară, în timp ce am vizualizat o galerie de fotografii realizate de Rafael Ianos. Mi-au plăcut multe fotografii, dar am ales să v-o recomand tocmai pe aceasta. Pentru că, uitându-mă la ea, m-a străfulgerat un gând. Mi s-a aprins, ca o scânteie, o întrebare simplă : câte dintre lucrurile pe care le întâlnim şi le fotografiem în prezent pe străzi şi în alte locuri publice vor avea în curând un caracter la fel de efemer precum fumatul în spaţii închise, un obicei atât de uzual până ieri şi devenit deja istorie astăzi? Din punctul meu de vedere, fotografia de stradă are un potenţial uriaş de documentare şi nu unul oarecare, ci cel mai veritabil şi credibil cu putinţă, acela al instantaneului. Fotografiile de stradă făcute astăzi, vor păstra amintire pentru mâine fragmente din viaţa cotidiană. Întrebarea mea e legată chiar de aceste fragmente. Câţi dintre fotografii de stradă de astăzi au puterea de anticipaţie sau măcar norocul să imortalizeze acele fragmente care sunt cele mai trecătoare? Lucrurile din jur se schimbă vertiginos şi avem cu toţii tendinţa să ne încântăm repede cu tot ceea ce este nou şi inedit, trecând astfel cu vederea lucrurile vechi, obişnuite şi aparent banale. V-aţi gândit vreodată că multe dintre aceste lucruri vor fi în viitor istorie, motiv de nostalgie pentru cei ce vor fi pe atunci deja bătrâni şi curiozitate pentru cei din generaţiile viitoare? Eu mi-am propus astăzi să ţin de acum înainte mai mult cont de obiceiurile, locurile şi lucrurile acelea atât de des întâlnite, încât ni se par plictisitor de nesemnicative, precum fumatul unei ţigări într-o cafenea până ieri 16 martie 2016.
P.S. Vă spuneam că mi-au plăcut mai multe fotografii de-al lui Rafael. Îl consider un fotograf care ştie să îmbine foarte bine influnţele fotografiei de stradă de tip clasic în realizarea unor fotografii care se încadrează foarte bine în rândul fotografiilor de stradă de tip modern şi chiar conceptual şi abstract. Îl felicit şi îi mulţumesc pentru fotografia care m-a inpirat sa scriu această postare.
Fotografiile lui Rafael le puteti vedea aici :
http://www.rafaelianos.ro
http://www.bulbphotos.eu
sau pe Facebook: https://www.facebook.com/ianos.rafael
Eli Driu,
Bucureşti, 17 martie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se accepta mesaje anonime. Va rugam sa va inregistrati ca utilizator google sau sa va semnati comentariul.