joi, 26 mai 2016

Featured by PhotoTeam : Pierre Pichot


L-am intalnit pe Pierre in Cluj Napoca saptamana trecuta. De mult ma gandeam sa promovez una din fotografiile sale, mai ales ca e unul din putinii fotografi de la noi care lucreaza pe strada in mod frecvent cu "slow shutter speed", la vanatoare de stafii :) Eram convinsa ca Pierre e fotograf roman, mai ales ca am corespondat pe diverse teme exclusiv in limba romana! Mare mi-a fost mirarea cand la Cluj ne-am intalnit intamplator la un workshop, am inceput sa vorbim (desigur intr-o fluenta limba romana) si ca din senin l-am intrebat: "de ce numele Pierre?". Si el mi-a raspuns cu un zambet larg, molipsitor: "pentru ca asa ma cheama, sunt francez! " :) Si ca sa nu o mai lungesc, am avut deosebita placere sa intalnesc un fotograf francez pasionat de geometriile urbane, de zece ani indragostit de strazile Clujului, pe care le strabate descoperind mereu noi locuri si noi oameni. A venit pentru trei luni, si a ramas zece ani....si intentioneaza sa ramana aici! Pentru mine Pierre e deja fotograf de al nostru, simtind fiecare straduta si fiecare chip, cu o bucurie rar intalnita.

Cand l-am intrebat de fotografia sa de suflet, deja o intuiam. E cea prezentata astazi, aici. Un cadru pentru care a stat tarziu in gara, inghetand intr-o zi ploioasa si cetoasa de iarna, asteptand cu rabdare ca unicul personaj din toata gara sa faca acel mic pas inainte completand unghiul perfect, compozitia in perspectiva si anticipand aparitia trenului in departare, pentru a-si oferi lui si privitorului tabloul complet cu atmosfera grea, apasatoare, dintr-o seara de iarna, pe un peron.

Spunea cineva ca nu exista noroc in fotografia de strada: e doar acel moment cand cunoasterea intalneste oportunitatea. As mai adauga la aceasta reteta un strop de rabdare si pasiune pentru ceea ce faci. Exact cum am descoperit la Pierre.

Mai multe din fotografiile lui Pierre le puteti viziona pe site-ul sau:
http://pierrepichot.com



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se accepta mesaje anonime. Va rugam sa va inregistrati ca utilizator google sau sa va semnati comentariul.