O scenă de stradă.... aparent banală. O copilă jucându-se în jurul unei bare de fier, învârtindu-se și cățărându-se sub privirile complet nepăsătoare ale femeilor care o însoțeau.
O fotografie cu și despre copilărie, joacă, inocență și încă ceva .... un gând către viitor..... cu aceeași fată, dar altă bară.....
Odată cu apăsarea declanșatorului s-au năpustit asupra mea o mulțime de alte gânduri :
Interpretarea : viziune sau idee preconcepută?!
Motivul : intuiție și experiență sau o minte perversă?!
Dilemă : cât de neutru trebuie să fie un fotoreporter?
Provocare : să filtrezi scenele fotografiate de impuritățile prejudecăților!
Soluție : documentare sau nepăsare?
Orice părere și informație sunt binevenite. Multumesc.
Dilemele imi plac cel mai mult...
RăspundețiȘtergereNu poti fi neutru si cred ca nici nu e bine. Fotografiile valoroase nu se pot face cand nu ai nici o parere. Trebuie sa exprimi prin imagine un gand, o stare, ceva.
Fiind neutru nu o sa poti niciodata combate o filmare HD a evenimentului din care se pot scoate cadre publicabile.
Daca urmaresti doar actiunea, esti atent la incadrare si setari, imaginile tale foarte bune dpdv tehnic vor fi platite, publicate dar niciodata citate...
O dilema ramane totusi pentru mine; sunt tare curios, care sunt cerintele pentru un fotoreportaj platit in roni. Cred ca niciuna, doar sa existe un nr. suficient de imagini (corecte tehnic) de unde sa se aleaga...
Referitor la imaginea ta, ingaduie-mi sa reprosez distanta prea mare, multitudinea de elemente din cadru, calitatea luminii si lipsa dinamismului. Nu iti dai seama despre ce e vorba si treci usor peste ea.
Din punct de vedere tehnic stiu, admit faptul ca fotografia nu este o performanta, ba dimpotriva. Eu mi-am dorit in primul rand un schimb de pareri pentru subiectul expus mai sus. Fotografia aceasta mi-a fost cel mai la indemana exemplu.
RăspundețiȘtergereEu am exclus din calcul latura materiala a activitatii de fotoreporter. Situatia se complica si mai tare mai ales in Romania. M-am rezumat sa privesc lucrurile din punct de vedere teoretic pentru cultura generala si pentru linistea mea sufleteasca.
Sunt perfect de acord cu tine ca orice fotoreportaj are pe langa valoarea informativa si o latura sentimentala. Oamenii emit si receptioneaza sentimente, emotii, trairi...... O fotografie care nu starneste macar un gram de emotie sau nu trezeste macar un gand fie el si fugitiv, nu se poate numi nici macar fotografie de produs. Dar eu nu m-am referit la emotii, ci la prejudecati, la interpretari gresite si deplasate. Acelea sunt marea mea dilema.... Pentru a ma face mai bine inteleasa, poate ca ar trebui sa mai dau exemple.... Tot din cauza unor prejudecati eu ma feresc sa fotografiez cersetori sau oameni aflati intr-o conditie umila... desi fac si ei parte din peisajul stradal.... O fi bine sau nu?!
Inteleg ca problema este alegerea subiectelor.
RăspundețiȘtergereSunt fotografi care vor sa socheze, care vor multe discutii pe marginea imaginilor lor. De fapt obtin discutii pe marginea subiectului ales, nu al imaginilor. Acestia trec peste orice fel de prejudecati, au un scop clar.
Eu recomand sa iti alegi subiecte pe masura, ce iti place cu adevarat, ce povesti iti plac cu adevarat. Astea merita ilustrate. Si astea o sa-ti iasa cel mai bine.
Eu zic ca fara atasament pentru subiect si/sau poveste nu se poate face mai nimic de calitate. Poate gresesc.
Daca, in schimb, vrei sa documentezi si atat, trebuie sa treci peste prejudecati.
Despre interpretari gresite sau deplasate nu stiu ce sa zic, mai astept exemple.
Eu cred in veridicitatea subiectului ori latura umoristica, nu-mi place nici mie sa interpretez peiorativ desi uneori mi se intampla - vezi imaginea mea cu cei doi politisti care in timpul orelor de program, cand ar fi trebuit sa patruleze, s-au asezat pe-o banca la umbra si au ramas acolo 2 ore (eu eram cu pustiu in parc in spatele lor) timp in care s-au ridicat o singura data sa amendeze un pescar batraior pt ca isi adusese bicicleta in parc!Din minut in minut aruncau pe rand cate o privire la mine sa vada daca nu-i imortalizez cumva. Trebuia sa va spun povestea imaginii, si-au meritat-o cu varf. E buna si guerilla asta, daca nu reactionam la ce bun sa mai cerem guvernantilor lucruri absurde.
RăspundețiȘtergereEu cred in implicare! si asta se va vedea si in imaginile propuse.
RăspundețiȘtergereDaca esti detasat, rezulta imagini poate bune dpdv tehnic, compozitional etc dar care nu transmit "povestea". Sau starea.
Trebuie sa rezonezi, sa fii convins de ceea ce faci (cred ca e valabil in orice facem, de fapt).
Concluzie: toate regulile pot fi incalcate atat timp cat ceea ce prezinti , transmite!
Si desigur, fiecare privitor va intelege ce poate sau ce vrea din ceea ce ii propui:) Nu vor fi reactii similare, din nou revenim la ideea ca nu suntem asemanatori..
As "bifa" o ultima optiune: documentare si implicare:)
@Dane, ai dreptate! Chiar alegerea subiectelor este cheia problemei. Sunt doua cauze majore : poate ca un subiect sa nu ma inspire, desi teoretic ar avea ceva de spus (pentru altii) sau se poate ca un subiect sa ma inspire si sa-l refuz pentru ca e predispus sa nasca interpretari.
RăspundețiȘtergereSa iau primul caz si sa dau cateva exemple :
- portrete cu oameni (doar omul rupt de context eu una nu-l pot include la fotoreportaj)
- scene banale din rutina cotidiana (sunt apa de ploaie acum, cu valoare in crestere in timp, dar n-am rabdarea sa-mi tin fotografiile in beci sa se invecheasca precum vinul)
- fotografiile-xerox care reproduc realitatea si nimic mai mult (perfecte pentru spectatorul-leguma care nu poate privi mai mult decat realitatea imediata)
Si din cel de-al doilea caz :
- fotografii cu cersetori, oameni ai strazii, batrani, oameni bolnavi, foarte saraci (fotografiile sunt prea dramatice; nimic rau in asta, dar meritul nu este al fotografului ci al subiectului; cu alte cuvinte aportul fotografului este anulat de incarcatura emotionala adusa de subiect)
- fotografii cu persoane apartinand unor anumite minoritari etnice, sexuale (la fel de expresivi ca cei din categoria de mai sus, dar cu potential de risc in ceea ce priveste discriminarea)
- orice fotografie care poate naste interpretari negative in ceea ce priveste imaginea publica a unei persoane sau grup de persoane.... e interesant sa tratezi cu ironie pe cineva, dar e un gest prea urat in acelasi timp....(d-asta ma feresc eu de oameni "kitschosi", "mistouri" fine la adreasa cuiva, "lectii de morala" nesolicitate, atitudini "justitiare" intr-o societate in care barometrul binelui si raului este oricum prea oscilant.....)
- s.a.
In cautarea acelor cadre pacifiste care sa contina un substrat ce deschide sertarele imaginatiei folosind o cheie din materie cenusie... ajung sa ma inec in propriul ocean de prejudecati si sa-mi pun intrebari in loc sa apas pe declansator...
Nu va luati dupa mine!!!! Faceti fotografii, nu procese de constiinta!!!! :P
Drept compensare... mai fac o serie de umbre ... ca ciorile le-am terminat.... macar stau linistita ca-s la fel de impersonale :P
RăspundețiȘtergere@Adi, fotografiile cu tenta umoristico-moralista imi plac si mie, dar sa le faca altii, nu eu .......sau sa contina animale si nu oameni... vezi seria mea cu catelul prost crescut care face caca in mijlocul strazii in fata la BNR. Vezi ce inseamna sa doarma in post politistii tai?! Nu sunt in stare sa dea si ei o amenda la locul si momentul potrivit. :P
RăspundețiȘtergere@Mirela, cu optimistul si energia ta, ai avea ceva sanse sa le vii de hac prejudecatiilor mele...
RăspundețiȘtergereCred ca ti-ai gresit profesia...Parca mi te inchipui psiholog de fotografi!!!! De workshop-uri de toate felurile ne-am cam plictistit... ar merge mai degraba "consiliere psihologica in fotografia de strada". :P
:D ce tare, un domeniu cu siguranta nou- noutz:)) Imi place, nu zic nu:D
RăspundețiȘtergereHai ca mi-ai dat exemple sa ma satur...
RăspundețiȘtergereIntre timp am uitat intrebarea, cheia discutiei.
Eu fac asa. De obicei pe strada ma intereseaza ce iese din cotidian. Poate fi si un cersetor intr-o ipostaza inedita. Nu ii caut, nu sunt foarte atent la ei pentru ca nu imi plac dar nu-i evit. Daca mangaie un catel sau zambeste unei flori merita prins in poza.
Am fost in cartiere rau famate dar nu asta caut de obicei. Prefer oameni normali in ipostaze interesante. Nu-mi amintesc de cadre facute dar nepublicate din motivul ca as fi jignit subiectul.
In ultimul timp chiar mi-am ales locul apoi am asteptat o aparitie.
Toata lumea buna vorbeste de conexiunea cu strada. Pare un citat plat dar este adevarat. E o perioada foarte scurta (la mine cel putin) din momentul in care ma conectez la energia strazii si momentul la care ma declar obosit si renunt. Oricum, atunci fac imaginile pe gustul meu. Cu sau fara prejudecati!
NU exista o lista, de ce cersetorul nu poate avea, de ex, o reactie care sa merite fotografiata? Numai pt ca e cersetor si vai lui sa nu cumva indraznim mai mult? Iar seria ta cu catelul prost crescut, Eli, are ca subiect stapanii catelului, in mod evident, ca doar n-o fi mancat din pomul din rai ispitit de insusi necuratul, catelul adica :)
RăspundețiȘtergereDane, conexiune exista, dar nu cu strada, cu oamenii. Poate candva, cand ni s-or limpezi cele tulburi, vom indrazni sa ne facem cate un portret unul altuia, asa cum suntem si nu cum am invatat sa fim. Vezi bine, eu sunt transparent :)
RăspundețiȘtergereEu nu stiu sa fiu limpede, mai niciodata (ceea ce nu da dreptate tertzilor). Ori fotografiile noastre sunt bune, daca ati observat, atunci cand sunt o aproximare stranie care nu are de-a face cu nimic ce fu' mai inainte. Adica adevarate, nu doar inedite, adevar care oricum este intotdeauna o nemediere monstruoasa, nu stiu sa-i zic altfel.
RăspundețiȘtergereuite asa stand de vorba cu voi, ajung sa-mi raspund usor-usor la intrebari si cresc sansele sa-mi rezolv dilema.... poate ca tocmai conexiunea cu strada e cea care imi pune piedica sa nu pot fotografia lunga lista de subiecte expuse mai sus..... daca iesi in strada, ajungi sa-i simti pulsul, sa respiri odata cu ea.... sa o simti aproape... si nu doar pentru cele bune si frumoase, ci si pentru cele mai putin bune si nu tocmai frumoase.... poate ca fotograf de strada trebuie sa ai la purtator o mare doza de empatie care sa te aduca mai aproape de subiect, dar intrebarea e simpla : cat de mare sa fie acea doza? ce te faci daca e prea mare ?! te apuci de fotografiat floricele, ganganii si alte maruntisuri sau te lupti cu propria empatie in speranta ca ajungi sa redetii controlul asupra ei si implicit asupra celor intamplate acolo.... afara in strada?!
RăspundețiȘtergeremultumesc.... poate intr-o buna zi voi face o serie intreaga cu oamenii strazii... cine stie?!
Adrian, eu nu stiu cat de transparenta sunt...nici rabdare nu prea am sa stau la pozat.... dar nici nu refuz propunerea cu schimbul de portrete.... asa ca intr-o buna zi poate ne vom fotografia reciproc.... am scoate de o serie de 30 de fotografii...... ditamai proiectul, nu gluma!!!
RăspundețiȘtergereAdrian, conexiunea se face cu strada nu numai cu oamenii. Este vorba de tot ce misca pe acolo: oameni, masini, pasari si cate si mai cate...
RăspundețiȘtergereEli, fotografia de strada este cu si despre oameni. Daca te opresti asupra ganganiilor si a altor maruntisuri deja esti pe langa subiect si 'conexiunea cu energia strazii' e la altii.
Gradul de empatie trebuie sa fie constant si la un nivel mediu. Se poate!
Ideea cu portretele este foarte buna!
RăspundețiȘtergereMi-ar placea sa am si eu imagini cu mine, mai ales facute de cineva care intelege despre ce e vorba.