Featured by PhotoTeam: Thomas Campean

Thomas Campean este un tanar fotojurnalist nascut in Romania, care a muncit mult pentru a-si indeplini visul. Azi, multe dintre imaginile lui au ajuns in diferite publicatii de renume din Marea Britanie si alte state. Fotografia de fata, realizata in Bangok, demonstreaza faptul ca Thomas e omul potrivit la locul potrivit... cu umorul potrivit. :)

Pe Thomas il puteti gasi pe pagina lui de Facebook: https://www.facebook.com/thomas.campean?fref=ts

ZFS 2015 - considerații

Prin iunie scriam tot pe acest blog:
"Fotografia a fost 'instrumentul' secolului XX. Cu ajutorul ei s-au făcut știri, s-au povestit realități, s-au arătat războaie. Și avea ca reper pictura. Noi astăzi, cu numărul imens de imagini pe care le facem, le vedem și le arătăm, trebuie să avem ca reper Fotografia!"

Să detaliez un picuț..
După unii autori fotografia este moartă. Din cauza progresului tehnicii, a aparatelor foto din ce în ce mai sofisticate, din cauza prelucrării masive cu ajutorul softurilor dedicate, din cauza schimbării percepției asupra unei imagini de orice natură a omului modern, suntem bombardați în fiecare minut cu imagini false sau dacă vreți falsificate. Portretul unei dive de oriunde este super-prelucrat, se scoate orice urmă de pată de piele, se modifică nasuri, buze și orice mai cere onor audiența. Mai mult, un peisaj este excesiv prelucrat: se modifică culorile, se adaugă nori, se rearanjează pietrele din prim-plan, se adaugă ceață dacă trebuie etc. Realitatea este foarte ușor modificabilă de orice posesor de laptop, tabletă sau chiar telefon..
Așadar, o imagine nu mai reprezintă adevărul, realitatea. Este, sau mai corect poate fi, o făcătură!
Viziunea artistului. Corect!
Totuși, nu îmi cereți să fiu de acord cu o făcătură în cazul fotografiei documentare (în care intră și fotografia de stradă) sau a fotojurnalismului! Aceste domenii trebuie să rămână neatinse. La concursurile de fotojurnalism s-au luat deja măsuri după ce, an de an, au fost descalificați diverși fotografi.
Dar cu fotografia de stradă ce ne facem?

Și PhotoTeam a fost printre organizatori având doi colegi în juriul ZFS din acest an. Sunt discuții pe FB referitoare la alegerea celor 36 de fotografii, a celor 4 premiate, despre cum și pe dincolo, s-au facut topuri și au comentat cei frustrați de alegerile oficiale. S-au iscat discuții privind tema din acest an, fotografia de stradă color. De ce se impun restricții? De ce este cu temă? De ce nu a câștigat fotografia cea mai colorată?
Juriul decide! Nu discut alegerile lor.

Problema mare este cu imaginea (ca să nu-i zic fotografie) de pe locul I. Cum a recunoscut chiar Iulia Weingold, câștigătoarea, este o poză compusă, o imagine realizată din două expuneri. Dar e făcută direct din aparat, nu cu ajutorul photoshop-ului. Chiar nu contează că este făcută cu softul aparatului sau cu photoshopul, tot o făcătură este! Nu reprezintă realitatea. Și din cauza asta sunt împotriva ei!
Nimeni din juriu nu și-a pus problema că ar putea fi așa... S-a mers pe bună credință. În ziua de azi? Mare greșeală!
Acum sunt 2 opțiuni:
- se retrage premiul și se cer scuze
- rămâne cum s-a stabilit, juriul își asumă evenimentul și de acum înainte, regulamentul va fi însoțit de definiții, exemple și alte restricții.
Nu a fost scris în regulament, nu a fost încălcată nicio regulă, totul e OK.
A fost doar o mică țeapă!

Nu m-am consultat cu toți colegii mei legat de acest text, așadar consider că reprezintă o părere personală.

Featured by PhotoTeam: Rafael Ianos

De multe ori in fotografie de strada auzim despre momentul decisiv. Poate fi inghetarea unei actiuni, a unei expresii, o juxtapunere  sau o privire, sau o multitudine de alte posibilitati. Un element comun se regaseste cu precizia unui ceasornic: acea fractiune de secunda in care s-a apasat declansatorul. Nu mai devreme, nu mai tarziu, cand scanteia e acel impuls emotional care decide captarea momentului decisiv. Toate acestea si in plus o poveste, le-am regasit in imaginea lui Rafael. Inghetarea unui moment, expresii si priviri, cu o juxtapunere neobisnuita a umbrelor, intr-un sincron atat de perfect incat se incheaga si o poveste. Totul completat de abordarea in alb negru, cu contraste destul de puternice si granulatie, caracteristice unui cadru de seara, cu atmosfera. Si nu in ultimul rand, precizia impulsului emotional de captare a momentului decisiv, cand aparatul pare a fi extensia mintii. Felicitari autorului!

Pe Rafael Ianos il puteti urmari pe:

http://www.rafaelianos.ro/#1

http://www.bulbphotos.eu/

pe Facebook: https://www.facebook.com/ianos.rafael?fref=ts

Featured by PhotoTeam: Lucian Husac

În momentul în care am văzut această fotografie, gândul mi-a zburat automat la Trent Parke. Probabil că cei mai cârcotași vor spune că Lucian a încercat să-l copieze pe australian. Eu însă susțin că inspirația este un important factor în orice încercare artistică. În ceea ce priveste fotografia, cărțile, revistele, expozițiile dar și mediul on-line pot fi importante surse de inspirație. 

Marea majoritate a fotografilor pe care-i cunosc cheltuiesc mulți bani pe echipamente foto si foarte puțini pe cărți. Lucian a realizat însă că aparatul foto e doar o unealtă, în timp ce o cultură vizuală solidă contribuie mult mai mult la realizarea unor fotografii bune.

Mai multe fotografii realizate de Lucian găsiți aici: https://www.instagram.com/husacool/ și aici: https://www.facebook.com/husac.lucian.

Featured by PhotoTeam: ANA ALEXANDRESCU

Privind fotografia Anei Alexandrescu, gândul îmi zboară la imaginile Mariei Ellen Mark.
O lume ciudată, puțin lângă realitate și totuși atât de reală...
Simplitatea compoziției, legătura dintre prim plan și planul secund, chiar și neclaritatea unuia dintre planuri m-au convins că este o imagine ce merită promovată.

Despre autoare știu doar că este sau a fost cursantă la scoala Fotopoetica.
Mai multe găsiți aici: https://www.facebook.com/ana.alexandrescu.9?fref=ts

Featured by PhotoTeam: Cosmin Garlesteanu

M-am intrebat de multe ori de ce unii dintre fotografi ajung de la un moment dat incolo sa prefere fotografia de strada mai mult decat alte genuri fotografice si daca alegerea este facuta in deplina cunostinta de cauza sau este doar un act instinctiv care vine de la sine de undeva din adancurile fiintei lor. M-am gandit ca poate anumite trasaturi de personalitate se muleaza mai bine pe acest tip de fotografie. Fotografii de strada sunt firi active si dispuse sa faca multa miscare fizica, dar asa sunt si fotografii de peisaj. Si ei merg pe jos kilometri intregi. Fotografii de strada indragesc oamenii, emotiile si preocuparile lor, dar si fotografii de portret sunt sigur la fel. Fotorgrafii de strada prefera desfasurarea fireasca a lucrurilor, fara o interventie directa asupra cadrului fotografiat, dar acest aspect este o conditie obligatorie si in fotoreportaj. Doar ca un fotoreporter are un scop predefinit. El stie de la inceput, macar in linii mari, care ii este subiectul reportajului. Fotografii de strada pot insa sa colinde strazile oraselor in lung si in lat fara o tinta anume si nu par sa se simta deranjati de vanatoarea lor fara prada nici cand la o astfel de plimbare nu fac macar o fotografie. Poate ca tocmai aceasta este provocarea : sa cauti acul in carul cu fan. Dar acesta nu poate fi cel mult decat scopul. Care este totusi cauza care ii mana sa bantuie orasele? N-am reusit sa o descopar singura, dar va pot spune sigur ca fotografii de strada au firi sensibile, sunt atenti la detalii, au orientari artistice, au imaginatie si sunt entuziasti si creativi. Dar asa sunt toti fotografii, ba chiar toti artistii indiferent de domeniul artistic in care activeaza. Si totusi insist sa cred ca fotografii de strada au ceva diferit de toti ceilalti fotografi. Altfel ar fi fost si ei fotografi de peisaj, de studio, de produs, de eveniment, de orice altceva ce merita sa fie fotografiat pentru ca sunt multe lucruri frumoase pe lumea asta care pot fi fotografiate. Poate ca unii dintre ei chiar fac astfel de fotografii ocazional, dar tot fotografia de strada ii ademeneste si ii satisface cel mai mult. 

Si pentru ca nu mi-am gasit singura un raspuns, am intrebat de-a lungul timpului fotografi de strada despre pasiunea lor si despre motivatia care ii determina sa strabata strazile oraselor aparent fara un rost anume. Am aflat raspunsuri variate. Unele raspunsuri sunt foarte concrete si practice precum : “ma recreez foarte bine facand miscare”, “socializez intr-un mod contructiv”, “pot face fotografii oricand, chiar si cand merg la cumparaturi sau la serviciu”, “documentez orasul”. Alte raspunsuri au o nota filozofica si mai subiectiva : “asa am descoperit mai bine lumea din jurul meu”, “m-am aflat pe mine si m-am acceptat mai usor”, “rapiditatea si efemeritatea cu care se desfasoara lucrurile ma ajuta sa pretuiesc viata mai mult”. Cu cat am incercat sa aflu mai multe pareri cu atat m-am afundat mai tare intr-un labirint complex cu foarte multe moduri de actiune, simtire si intelegere a actului fotografiei de strada. Nu am putut insa renunta la crezul unei posibile cauze comune. 

Printre fotografii de strada cunoscuti in ultima perioada se numara si Cosmin Garlesteanu. Imi plac fotografiile lui. Sunt haiku vizuale, poezii scurte urbane cu talc, instantanee ale realitatii prezentate intr-o cheie usor abstracta. 

Una dintre fotografiile lui mi-a atras insa atentia in mod deosebit. Nu pentru ca e fotografia care imi place cel mai mult, ci pentru ca m-a trimis cu gandul la vechea mea dilema legata de motivatia principala a unui fotograf de strada. Raspunsul a venit spontan si destul de convingator pentru mine. Un fotograf de strada adevarat e curios precum un copil, vrea sa gaseasca, sa vada si sa se bucure de cele aflate si e mereu prins intr-un dialog mut cu strada. E un spectator mereu curios la actiunea scurtelor piese se teatru care se joaca permanent pe scenele strazilor din Teatrul Orasului cu un acompaniament muzical al Orchestrei Aglomeratiei Urbane. 

Cred ca mi-am gasit astel raspunsul mult cautat : numitorul comun al fotografilor de strada si poate insusi cauza preferintelor lor este CURIOZITATEA, acea curiozitate neconditionata, libera de prejudecati si scopuri concrete, curiozitatea venita din iubirea de oameni, locuri si viata in general.

Pentru ca si eu sunt fotograf de strada, deci curiosa de fel, indraznesc sa va intreb si pe voi, alti fotografi de strada, care va este motivatia principala pentru care preferati acest gen fotografic? Sa fie oare curiozitate sau e mai mult decat atat? 

P.S. Alte fotografiile de ale lui Cosmin Garlesteanu gasiti la urmatoarele adrese :

https://www.facebook.com/profile.php?id=100000332319117&fref=ts

http://www.fluidr.com/photos/12240548@N02

Eli Driu

Bucuresti, noiembrie 2015

Featured by PhotoTeam: Octavian Cucolea

Am vazut prima oara aceasta imagine acum un an. Dinamica, plina de forta, stranie, pentru ca dezinvoltura personajelor nu o poti asocia cu nimic din fundal, de pe strada. Pare o fotograma extrasa dintr-un travling cinematografic ori iti poti imagina ca ei urmareau vreun mijloc de transport in comun, iar fotograful norocos i-a surprins in plin galop.
Atunci nu am considerat-o "fotografie de strada" pentru ca stiam unde si cum este facuta. Si eu fotografiasem la acea sarbatoare populara anuala cu mai mult timp in urma fara sa fi obtinut, nici pe departe, un cadru la fel de bun. Prejudecatile in materie de fotografie de strada sunt multe: ca nu trebuie sa fie din mediul rural ci din cel urban, ca nu trebuie sa fie din parcuri, nici din trenuri, avioane, gari sau aeroporturi, tramvaie ori autobuze, ca nu trebuie sa fie din timpul unor manifestari populare ori culturale, ca nu trebuie sa fie alb-negru ci color si asa mai departe.
De fiecare data cand revad calaretul lui Octavian ma intreb daca nu m-am inselat...

Mai multe imagini semnate Octavian Cucolea:
https://www.facebook.com/octaviancucolea
http://www.bulbphotos.eu/photographers/founding-members/octavian-cucolea/