Se afișează postările cu eticheta street photography. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta street photography. Afișați toate postările

miercuri, 13 iulie 2016

Featured by PhotoTeam: Ozana Mureșan


Săptămâna aceasta vă propun o fotografie realizată de Ozana Mureșan, fotografie ce a câștigat concursul "Ziua fotografiei de stradă - ediția 2014". Dincolo de compoziția excelentă, pe mine a reușit să mă impresioneze conținutul acestei imagini. Ea reflectă într-un mod cât se poate de explicit și de crud neantizarea omului ca individ, este o oglindă a actualei societăți populată cu oameni tot mai centrați pe latura economică e vieții, oameni buni doar pentru producție și pentru consum, oameni aflați într-o tranziție tot mai accelerată către oameni-roboți.

Mai multe fotografii realizate de Ozana pot fi vazute aici: https://www.facebook.com/muresan.ozana?fref=ts.

joi, 5 mai 2016

Featured by PhotoTeam: Marius Georgescu




În legătură cu modalitatea prin care se pot realiza compoziții interesante în fotografia de stradă,   Siegfried Hansen spunea: ,,Play photographic poker. Look for a pair, two pairs, or three of a kind.”. Prin intermediul fotografiei pe care v-o propun în această săptămână, Marius ține să întărească ultima parte a celor spuse de Siegfried. 

Impactul vizual al fotografiei este puternic: sesizăm cu ușurință asemănarea evidentă dintre cele trei personaje distincte. Dacă în cazul personajelor din primul și al II-lea plan se poate stabili cu certitudine modul în care își “omoară” timpul în așteptarea unui mijloc de transport în comun, în cazul personajului din planul îndepărtat putem doar presupune, fară însă a avea o certitudine.

Mai multe fotografii realizare de Marius puteți găsi aici: http://marius-foto-note2.blogspot.ro/ și aici: https://www.facebook.com/marius.georgescu56.

miercuri, 27 aprilie 2016

Featured by PhotoTeam: COSMIN MUNTEANU



Se-mplinesc în acest an nouă ani de când fotografia face parte din viața mea. Dacă la-nceput aproape orice lucru reprezenta un potențial subiect, odată cu trecerea timpului, după multe role de film și după studierea muncii altor fotografi m-am oprit asupra unui gen și anume fotografia de stradă, denumire general acceptată de altfel a fotografiei făcute în spațiul public, într-o localitate.
Locuind la oraș, îmi era cel mai la-ndemână, strada fiind mediul în care mă plimbam sau mergeam către și de la locul de muncă. Ceea ce mă atrage la acest gen de fotografie, și la fotografie în general aș putea spune, este posibilitatea înregistrării unui moment irepetabil, fără a altera totuși desfășurarea acestuia în niciun fel. 
Deși în anumite fotografii oamenii nu sunt prezenți "în carne și oase", obiectele prind viață, natura moartă învie. Într-o astfel de serie ("Humanless") și-ar face loc și fotografia de mai sus. Ajung astfel, oarecum, la începuturi, la perioada când orice părea interesant de fotografiat dar trecut prin filtrul experienței. Până la urmă, subiecte s-ar găsi oriunde. Doar să le observi :)
Cosmin Munteanu


Mult mi-ar fi plăcut să fi făcut eu această fotografie... După ce aș fi luat aparatul de la ochi aș fi zâmbit discret și superior. Deja un sentiment de bine s-ar fi instalat și aș fi devenit brusc bine dispus, pentru tot restul zilei. O mică umbră de îndoială explicată prin obiceiul meu prost de a face o singură expunere la un subiect m-ar fi făcut să mă gândesc câteva secunde la expunere, încadrare - oare a fost totul OK? Dar aș fi uitat totul rapid și doar o stare de bine ar fi persistat, inexplicabilă logic un pic mai târziu în zi...
După câteva zile, foarte atent, aș fi developat filmul, cu fotografia ascunsă într-un colț de memorie. Aș fi căutat cadrul pe filmul încă umed, atârnat la uscat. Bucuria mare ar fi venit câteva zeci de minute mai târziu, în procesul de scanare. Ca și cum ar fi fost făcută atunci, ca și cum ar fi o descoperire nouă!
Despre asta este vorba! Despre bucurie!

Felicitări, Cosmin!

Merită să vă abonați la fotografiile lui Cosmin Munteanu:
https://cosminovidiumunteanu.wordpress.com
https://www.facebook.com/cosmin.munteanu75

miercuri, 30 martie 2016

Featured By PhotoTeam: Ștefan Dimoiu




Fotografierea străzii nu este o practică recentă, ea există de câteva zeci de ani și se bazează în principal pe trei factori: sincronizare, observație și noroc.

Astăzi vă prezint o fotografie realizată de Ștefan Dimoiu. În cadrul acestei imagini, personajele care umplu cadrul se află grupate în doua planuri distincte, primând însă cele din primul plan. Ne atrage atenția bărbatul, care prin poziția mâinii pare a fi un magician ce tocmai a scos din acea pungă (în lipsa unui joben) prin mijloace doar de el știute niște porumbei. De asemenea, este interesantă și poziția copilului (el întregind scena), rolul lui putând fi acela de asistent al magicianului, sau în condițiile unui spectacol improvizat pe stradă, având chiar rol de masă.

Ștefan reușește să puncteze în fotografia propusă, toți acei factori enumerați mai sus. El are norocul să descopere în tumultul străzii o scenă interesantă, dar nu trece nepăsător pe lângă ea, ci are spiritul de observație ascuțit astfel încât o consemnează, și nu oricum, ci surprinzând esența momentului.

Mai multe fotografii realizate de Ștefan găsiți aici: https://www.flickr.com/photos/137432338@N03/albums și aici: https://www.facebook.com/stefan.dimoiu.

marți, 23 februarie 2016

Featured By PhotoTeam : Ovidiu Selaru




“Viata Sub Lupa” – asa mi-am imaginat titlul acestei fotografii semnate de Ovidiu Selaru. Mi-a placut ideea si am realizat ca fotografii de strada chiar surprind viata strazii asemeni unor cercetatori care folosesc un microscop - atenti la orice detaliu, orice miscare, orice asemanare sau deosebire, orice element care conteaza sau care face diferenta. Cand l-am intrebat pe Ovidiu daca a folosit o lupa (desi era evident), mi-a spus ca, fiind in Portobello Market - Londra, suparat ca parca nimic nu i se potrivea in fotografie, pur si simplu a luat o lupa de pe taraba unui vanzator de vechituri si a surprins lumea prin ea. Inspiratie sau necesitate, motivul nu mai conteaza, deoarece rezultatul surprinde in mod  neasteptat! Dinamismul miscarii parca amplificat si el, subiectul urmarit de un alt caracter parca doritor sa intre si el in acea lume speciala, un efect similar celui oferit de lensbaby si multa atmosfera….cert este ca viata strazii merita descoperita cel putin prin “lupa” obiectivului aparatului de fotografiat, pentru ca acele expresii, momente, situatii sunt efemere si ating sufletul doar o fractiune de secunda, iar daca suntem inspirati sa le captam, ele vor ramane acolo pentru totdeauna.

Pe Ovidiu Selaru il puteti gasi pe Facebook:
https://www.facebook.com/ovidiu.dishu
https://www.facebook.com/OvidiuSelaru-Photogtaphy-552703141563350/?fref=ts

joi, 18 februarie 2016

Featured by PhotoTeam: Dragoslav Sekulić



În cadrul acestei rubrici am incercat (aproape) de fiecare dată să aduc în atenția publicului, fotografi pe care îi cunosc personal. Unii probabil că nu aveau nevoie de niciun fel de prezentare, alții însă se aflau la început de drum.

În această ultimă categorie se încadrează și Dragoslav, un tânăr fotograf timișorean, ce abordează în principal fotografia de stradă, el dovedind un execelent spirit de observație, fiind capabil să extragă din tumultul cotidian esența a ceea ce este important.

Mai multe fotografii realizate de Dragoslav găsiți aici: http://fotorepublika.com/DragoslavS și aici: https://www.facebook.com/seculicifoto.

miercuri, 13 ianuarie 2016

Featured by PhotoTeam: Mihai Juganaru


Imaginea lui Mihai am remarcat-o pe una din paginile de fotografie de strada de pe Facebook, si de la prima vizionare mi-a atras atentia prin inedita imbinare de modele descoperita in spatiul urban.

Trecem zi de zi pe langa "zebre", trecerile de pietoni cu care ne intersectam in drumurile noastre si pe care de cele mai multe ori nu le bagam in seama in rutina noastra cotidiana. Mihai in schimb nu numai ca s-a oprit sa priveasca in jur, dar a si imbinat elementul din decorul strazii cu un "accesoriu" perfect asortat - codimentand cadrul cu o prezenta umana anonima, in mod clar alta decat posesorul/posesoarea umbrelei.

Mai mult, unghiul ales aduce cadrului un usor sentiment de ambiguitate, in demersul de a clarifica daca fundalul este intr-adevar o trecere de pietoni sau poate altceva, un perete, un afis etc.

" Geometry of the city " este un cadrul minimal si de impact , simplu dar eficient, si care demonstreaza ca surprizele cele mai placute se afla chiar in fata noastra, la o atingere... de obiectiv :)

Pe Mihai Juganaru il puteti gasi pe Facebook:
https://www.facebook.com/mihaiovidiu.juganaru


miercuri, 6 ianuarie 2016

Featured by PhotoTeam: Cristina Țintă




Dacă mulți dintre iubitorii de fotografie din România o cunosc pe Cristina din postura de editor șef al revistei Foto4all sau ca autoare de cărți, la fel de mulți o apreciază ca și fotograf.

Prin intermediul imaginii de mai jos, Cristina ne oferă  o mostră de utilizare a echilibrului dinamic ca principiu de design in fotografie. Găsim aici câteva elemente aflate în opoziție: adult vs. copil, lumină vs. umbră, repaus vs. mișcare. Iar toate acestea nu fac altceva decât să genereze tensiune, să anime imaginea.

 Mai multe fotografii realizate de Cristina găsiți aici:https://www.flickr.com/photos/cristinatinta și aici: https://www.facebook.com/cristina.tinta.

miercuri, 25 noiembrie 2015

Featured by PhotoTeam: Lucian Husac


În momentul în care am văzut această fotografie, gândul mi-a zburat automat la Trent Parke. Probabil că cei mai cârcotași vor spune că Lucian a încercat să-l copieze pe australian. Eu însă susțin că inspirația este un important factor în orice încercare artistică. În ceea ce priveste fotografia, cărțile, revistele, expozițiile dar și mediul on-line pot fi importante surse de inspirație. 

Marea majoritate a fotografilor pe care-i cunosc cheltuiesc mulți bani pe echipamente foto si foarte puțini pe cărți. Lucian a realizat însă că aparatul foto e doar o unealtă, în timp ce o cultură vizuală solidă contribuie mult mai mult la realizarea unor fotografii bune.

Mai multe fotografii realizate de Lucian găsiți aici: https://www.instagram.com/husacool/ și aici: https://www.facebook.com/husac.lucian.