joi, 18 februarie 2016

Featured by PhotoTeam: Dragoslav Sekulić



În cadrul acestei rubrici am incercat (aproape) de fiecare dată să aduc în atenția publicului, fotografi pe care îi cunosc personal. Unii probabil că nu aveau nevoie de niciun fel de prezentare, alții însă se aflau la început de drum.

În această ultimă categorie se încadrează și Dragoslav, un tânăr fotograf timișorean, ce abordează în principal fotografia de stradă, el dovedind un execelent spirit de observație, fiind capabil să extragă din tumultul cotidian esența a ceea ce este important.

Mai multe fotografii realizate de Dragoslav găsiți aici: http://fotorepublika.com/DragoslavS și aici: https://www.facebook.com/seculicifoto.

miercuri, 10 februarie 2016

Featured by PhotoTeam: ANCA CERNOSCHI



Priceperea mea vis-vis de nuduri tinde spre zero. Cred că mi-ar plăcea să încerc dar nu am făcut-o niciodată.
Fotografia propusă astăzi este semnată Anca Cernoschi, o specialistă în nuduri și portrete.
Surprinzător în modul cel mai plăcut!

Fotografia, realizată pe o plajă a Barcelonei, este una romantică și deosebit de caldă. Încă există asemenea scene iar ochiul artistului nu poate trece indiferent.
A câștigat și un concurs de fotografie: Spain Buddy photography competition 2015.

Pe Anca o găsiți:
http://ancacernoschi.ro
https://www.facebook.com/anca.cernoschi?fref=ts

Pe blog: http://ancacernoschi.blogspot.ro/2015/11/the-fog.html găsiți un eseu deosebit.
Anca Cernoschi știe foarte bine ce scrie în toate cărțile bune, și anume că fotografia este foarte personală și o parte din sufletul tău, ca fotograf, răzbate din imaginile tale, înfrumusețându-le.

miercuri, 3 februarie 2016

Featured by PhotoTeam: Denis Malciu



Pe Denis Malciu nu-l cunosc si nu am stiut nimic despre el pana astazi. I-am vazut insa frecvent fotografiile postate pe diverse grupuri de Facebook. Astazi pentru fotografia de strada recomandata pe blogul Photo Team, mi-am amintit de fotografiile lui Denis. Parafrazandu-l pe Eminescu, imi pot justifica alegerea astfel : “Îl vede azi, îl vede mâini, Astfel recomandarea-i gata”.
Denis a postat des fotografii, poate mai des ca alti fotografi si asa i-am retin numele si mi l-am amintit repede astazi. Fografiile lui mi-au atras atentia  de multe ori pentru ca mi-au placut, dar a contat si frecventa postarilor si faptul ca a postat pe grupuri publice la care au acces si alte persoane, nu numai prietenii lui. Eu de exemplu nu eram prietena pe Facebook cu Denis. Abia astazi l-am contactat pentru a-I cere acordul de publicare a fotografiei si link-uri cu portofoliul sau de lucrari. Asa am aflat ca este un fotograf chiar foarte activ si pasionat, care are mai multe proiecte in derulare (Bucharest Subway BW, Bucharest Streets, Urban Landscape, The Old Town, Railway Stations s.a.). 
Va invit si pe voi sa ii vedeti fotografiile! Le gasiti aici :


Fotografia recomandata nu este singura care mi-a placut, dar am ales-o pentru ca imi completeaza ideile formulate mai sus. Trebuie sa recunoastem ca un fotograf bun este cel care stie sa-si prezinte fotografiile cel mai bine. Mediile de expunere sunt numeroase (expozitii, concursuri, publicatii, internet), iar gusturile publicului sunt foarte variate. Lumea virtuala si retelele de socializare sunt mana cereasca pentru orice artist, dar mai ales pentru fotografi, dat fiind faptul ca rolul si impactul imaginilor pe internet este extraordinar de puternic. Traim intr-o lume a imaginilor, o lume construita din ce in ce mai mult din imagini, noi toti suntem imagini! Si o imagine trebuie sa fie aratata, acesta ii este menirea. Arta prezentarii fotografiilor conteaza la fel de mult sau uneori chiar mai mult decat valoarea fotografiilor in sine. Spectacolul prezentarii fotografiilor trebuie jucat cat mai bine! O fotografie fara public este o fotografie pierduta!

Eli Driu
Bucuresti, 3 februarie 2016

vineri, 29 ianuarie 2016

Featured by PhotoTeam: Florin Ghebosu


Alb-negru sau color, intr-adevar, o decizie greu de luat in fata unei imagini proaspat descarcata din aparatul digital! Altfel cum se poate explica prezenta intr-un concurs a unor imagini in haine color, dupa ce o buna bucata de vreme publicul se invatase cu ele in tonuri de gri. Oare cele doua variante or fi avut acelasi titlu, sau nu?
Probabil ca era mult mai usor pe film, trebuia sa te hotarasti de la bun inceput ce fel de film pui in aparat...

Cu suprafete de culoare ce par asternute pe indelete la sevalet un decupaj ingenios dintr-un bar de cartier poate capata nuante suprarealiste. Florin a fost cu siguranta mult mai hotarat, a stiut de cand a declansat pentru care din variante opteaza.

Mai multe imagini semnate Florin Ghebosu:
https://www.flickr.com/photos/139098652@N05/
http://www.danaartgallery.ro/artisti/fotografie/florin-ghebosu
https://www.facebook.com/Ghebosu-Florin

miercuri, 20 ianuarie 2016

Featured by PhotoTeam: Ion-Radu Juvină


Panourile publicitarie, o sursa infinita pentru fotografii care stiu cum sa le incadreze. Puse intr-un context diferit decat cel dorit de companie, acestea pot da fotografiilor de strada umor si pot crea o adevarata poveste, asa cum a creat si Radu una in fotografia de mai sus.
Ceea ce mi-a placut si mai mult insa este privirea doamnei din masina. O fi incercand sa imite modelul? :)


Mai multe fotografii puteti gasi pe pagina de facebook a lui Radu:
https://www.facebook.com/juvinaion

miercuri, 13 ianuarie 2016

Featured by PhotoTeam: Mihai Juganaru


Imaginea lui Mihai am remarcat-o pe una din paginile de fotografie de strada de pe Facebook, si de la prima vizionare mi-a atras atentia prin inedita imbinare de modele descoperita in spatiul urban.

Trecem zi de zi pe langa "zebre", trecerile de pietoni cu care ne intersectam in drumurile noastre si pe care de cele mai multe ori nu le bagam in seama in rutina noastra cotidiana. Mihai in schimb nu numai ca s-a oprit sa priveasca in jur, dar a si imbinat elementul din decorul strazii cu un "accesoriu" perfect asortat - codimentand cadrul cu o prezenta umana anonima, in mod clar alta decat posesorul/posesoarea umbrelei.

Mai mult, unghiul ales aduce cadrului un usor sentiment de ambiguitate, in demersul de a clarifica daca fundalul este intr-adevar o trecere de pietoni sau poate altceva, un perete, un afis etc.

" Geometry of the city " este un cadrul minimal si de impact , simplu dar eficient, si care demonstreaza ca surprizele cele mai placute se afla chiar in fata noastra, la o atingere... de obiectiv :)

Pe Mihai Juganaru il puteti gasi pe Facebook:
https://www.facebook.com/mihaiovidiu.juganaru


miercuri, 6 ianuarie 2016

Featured by PhotoTeam: Cristina Țintă




Dacă mulți dintre iubitorii de fotografie din România o cunosc pe Cristina din postura de editor șef al revistei Foto4all sau ca autoare de cărți, la fel de mulți o apreciază ca și fotograf.

Prin intermediul imaginii de mai jos, Cristina ne oferă  o mostră de utilizare a echilibrului dinamic ca principiu de design in fotografie. Găsim aici câteva elemente aflate în opoziție: adult vs. copil, lumină vs. umbră, repaus vs. mișcare. Iar toate acestea nu fac altceva decât să genereze tensiune, să anime imaginea.

 Mai multe fotografii realizate de Cristina găsiți aici:https://www.flickr.com/photos/cristinatinta și aici: https://www.facebook.com/cristina.tinta.