joi, 21 aprilie 2016

Featured by PhotoTeam: Alexandru Gavrilovici





În prezent, aparatul foto a ajuns fie omniprezent. Majoritatea dintre noi avem cel puţin un telefon cu cameră foto, pe care o folosim mai des sau mai rar, după bunul plac şi trebuinţă. E un al şaselea simţ. Unii dintre noi considerăm acest simţ ca fiind unul special şi îi alocăm mai mult timp şi mai multe resurse. Aceştia ne numim fotografi şi suntem mulţi, foarte mulţi chiar. Incredibil de mulţi! Din ce în ce mai mulţi! Mergeţi la un eveniment public de tipul Pollow Fight care s-a desfăşurat pe 2 aprilie 2016 în Piaţa Universităţii şi vă veţi convinge. Pe lângă cele câteva sute de “bătăuşi cu perne”, au fost prezenţi câţiva zeci de fotografi, mare parte dintre ei fiind fotoreporteri şi fotografi de stradă. Putem spune astfel simultan cu bătălia cu perne s-a purtat şi o bătălie cu camere foto, una paşnică, involuntară, dar destul de intensă. Fără intenţie prestabilită, fiecare fotograf s-a înscris într-o cursă pentru cele mai bune fotografii capabile redea atmosfera evenimentului cu pricina. Bătălia foto a fost cu siguranţă una fictivă, subiectivă, dar destul de interesantăDintre fotografii prezenţi la eveniment, o parte au postat fotografii pe internet în zilele imediat următoare evenimentului. Cateva zile  la rând au tot vuit reţelele de socializare şi site-urile comunităţilor foto locale cu fotografii de la bătaia cu perne. Şi eu am postat fotografii, dar mi-a făcut mare plăcere văd şi fotografiile altor fotografi. Am fost curioasă aflu cum a văzut fiecare fotograf evenimentul, cum a reuşit transmită energia pozitivă şi distracţia celor prezenţi. Am văzut cadre wide şi portrete close-up, fotografii color şi alb-negru, prezentări de tip fotojurnalistic sau într-o cheie artistică, fotografii compuse cu grijă şi scene capabile redea tensiunea şi veselia de la faţă locului. Cu siguranţă, evenimentul a fost documentat din toate unghiurile, în toate momentele importante şi în toate stilurile posibile după chipul şi asemănarea fotografilor prezenţi. Eu am fost interesată documentez documentarea. Am căutat în toate sursele cunoscute fotografiile postate şi nu au fost deloc puţine. Părerile şi concluziile sunt multe şi variate şi pot fi subiectul unui articol întreg. Vreau însă  vă prezint un singur caz, unul surprinzător şi plăcut mie. Mi-a plăcut foarte mult o fotografie. O vedeţi şi voi ataşată acestui post. Nu cunoaşteam autorul ei, dar am fost curioasă -l aflu. Şi am avut o a două surpriză. Autorul fotografiei se numeşte Alexandru Gavrilovici şi este poate unul dintre cei mai tineri fotografi prezenţi la eveniment. Alexandru are 19 ani! Nu îi ştiu background-ul fotografic, dar sigur nu poate avea foarte multă experienţă în domeniu dată fiindu-i vârsta atât de fragedă. Şi totuşi fotografia lui a reuşit redea foarte bine atmosfera momentelelor acelea : nebunia fulgilor care zburau în toate părţile, frenezia fără limite a participanţilor, prezenţa pasivă a fotografului care stă la panda imortalizeze scena. Fotogafia este compusă cu grijă şi atenţie, iar esenţa evenimentului prezentată în concentraţie maximă. Îl felicit pe Alexandru pentru această fotografie şi pentru alte fotografii făcute, fotografii pe care le puteţi vedea şi voi accesând următoarele link-uri
Galerie cu fotografii de la Pillow Fight

Alexandru şi fotografia lui îmi amintesc de aforismul celebrului Mason Cooley, un aforism greu de acceptat de fotografi cu experienţă, dar adevărat câteodată 
“The modest youth somehow knows just what to do for the cameras.”


Eli Driu,
Bucureşti, 21 aprilie 2016


vineri, 15 aprilie 2016

Featured by PhotoTeam: Olah Laszlo-Tibor


Olah Laszlo-Tibor  este un fotograf din Baia Mare pasionat de capturarea momentelor cu umor subtil, momente pe lângă care trecem adeseori fără sa le observăm. Nu voi comenta mai mult, ci voi lăsa ca fotografia lui să vorbească de la sine.
Totodată, vă invit să urmăriți și interviul cu Olah Laszlo-Tibor pe care l-am pregătit pentru această luna, alături de mai multe fotografii alese chiar de către autor - va apărea în curând pe site.

miercuri, 6 aprilie 2016

Featured By PhotoTeam : Adrian Mitu


Personal apreciez in mod deosebit reflexiile. Caut in vitrine personaje interesante. Ma uit prin geamurile masinilor sa descopar orasul distorsionat. Si stiu cat e de greu sa gasesti locul si personajul perfect. Adrian a reusit intr-o secunda, declansand la momentul potrivit. Spatiu urban? Da, indiscutabil, prin mijlocul de transport folosit. Un personaj citadin? Desigur, hainele si accesoriile, postura si aspectul nu lasa loc indoielii. Dar cand natura se reflecta in tot acest melanj urban, corelandu-se cu expresia de meditatie si relaxare surprinsa pe fata personajului, abia in acest moment simti ca tot ceea ce pare cert devine interpretabil. O imagine care farmeca si induce melancolie si meditatie, un cadru asupra caruia doresti sa revii pentru atmosfera si ciudatenie, si nu in ultimul rand un melanj interesant descoperit si captat cat ai clipi!

Puteti descoperi mai multe din fotografiile lui Adrian aici:
https://www.flickr.com/photos/adrianmitu
https://www.facebook.com/adrian.mitu.7
http://adrianmitu.blogspot.ro/
https://500px.com/adrianmitu

miercuri, 30 martie 2016

Featured By PhotoTeam: Ștefan Dimoiu




Fotografierea străzii nu este o practică recentă, ea există de câteva zeci de ani și se bazează în principal pe trei factori: sincronizare, observație și noroc.

Astăzi vă prezint o fotografie realizată de Ștefan Dimoiu. În cadrul acestei imagini, personajele care umplu cadrul se află grupate în doua planuri distincte, primând însă cele din primul plan. Ne atrage atenția bărbatul, care prin poziția mâinii pare a fi un magician ce tocmai a scos din acea pungă (în lipsa unui joben) prin mijloace doar de el știute niște porumbei. De asemenea, este interesantă și poziția copilului (el întregind scena), rolul lui putând fi acela de asistent al magicianului, sau în condițiile unui spectacol improvizat pe stradă, având chiar rol de masă.

Ștefan reușește să puncteze în fotografia propusă, toți acei factori enumerați mai sus. El are norocul să descopere în tumultul străzii o scenă interesantă, dar nu trece nepăsător pe lângă ea, ci are spiritul de observație ascuțit astfel încât o consemnează, și nu oricum, ci surprinzând esența momentului.

Mai multe fotografii realizate de Ștefan găsiți aici: https://www.flickr.com/photos/137432338@N03/albums și aici: https://www.facebook.com/stefan.dimoiu.

joi, 24 martie 2016

Featured by PhotoTeam: CRISTINA GÂNJ



O fotografie mai veche, găsită într-o arhivă a Cristinei Gânj.
Nu este vorba despre un fotograf de stradă în adevăratul sens al cuvântului - adică un om care străbate zilnic orașul și caută momente. Este vorba despre un fotograf de scenă, de spectacol. Un fotograf angajat într-un teatru.
Dar, fără să căutăm cuvinte mari, spiritul fotografiei de stradă (pe înțelesul meu) există în multe din cadrele Cristinei.
Am văzut fotografii frumoase în portofoliul domnișoarei fotograf. Multe portrete reușite, multe momente frumos prinse - inspirație, sinceritate și prospețime.

Nu ne cunoaștem personal dar eu am mare încredere în gustul și talentul Cristinei. Mai ales după ce mi-a declarat că și ei îi plac câteva din fotografiile mele...

Pe Cristina Gânj o găsiți:
https://www.facebook.com/bristenaaa
https://www.facebook.com/bristenaph
http://www.bristenaph.ro

joi, 17 martie 2016

Featured by PhotoTeam: Rafael Ianos


De azi, 17 martie 2016, intră în vigoare legea antifumat conform căreia este interzis fumatul în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii. Mai mult ca sigur, despre această lege am fost deja informaţi cu toţii, fiind una foarte controversată. A stârnit deja numeroase reacţii, motiv pentru care nu intenţionez să aţâţ spiritele, oricum deja aprinse. Nu vreau nici măcar să îmi expun punctul personal de vedere despre această lege. E departe de mine şi intenţia de a căuta să atrag mai uşor atenţia asupra acestei postări folosind o fotografie care face trimitere la cel mai de interes subiect al zilei: fumatul.

Şi totuşi, pentru recomandarea acestei săptămâni am ales o fotografie în care punctul de interes este chiar o ţigară care urmează să fie aprinsă. Am ales fotografia aseară, în timp ce am vizualizat o galerie de fotografii realizate de Rafael Ianos. Mi-au plăcut multe fotografii, dar am ales să v-o recomand tocmai pe aceasta. Pentru că, uitându-mă la ea, m-a străfulgerat un gând. Mi s-a aprins, ca o scânteie, o întrebare simplă : câte dintre lucrurile pe care le întâlnim şi le fotografiem în prezent pe străzi şi în alte locuri publice vor avea în curând un caracter la fel de efemer precum fumatul în spaţii închise, un obicei atât de uzual până ieri şi devenit deja istorie astăzi? Din punctul meu de vedere, fotografia de stradă are un potenţial uriaş de documentare şi nu unul oarecare, ci cel mai veritabil şi credibil cu putinţă, acela al instantaneului. Fotografiile de stradă făcute astăzi, vor păstra amintire pentru mâine fragmente din viaţa cotidiană. Întrebarea mea e legată chiar de aceste fragmente. Câţi dintre fotografii de stradă de astăzi au puterea de anticipaţie sau măcar norocul să imortalizeze acele fragmente care sunt cele mai trecătoare? Lucrurile din jur se schimbă vertiginos şi avem cu toţii tendinţa să ne încântăm repede cu tot ceea ce este nou şi inedit, trecând astfel cu vederea lucrurile vechi, obişnuite şi aparent banale. V-aţi gândit vreodată că multe dintre aceste lucruri vor fi în viitor istorie, motiv de nostalgie pentru cei ce vor fi pe atunci deja bătrâni şi curiozitate pentru cei din generaţiile viitoare? Eu mi-am propus astăzi să ţin de acum înainte mai mult cont de obiceiurile, locurile şi lucrurile acelea atât de des întâlnite, încât ni  se par plictisitor de nesemnicative, precum fumatul unei ţigări într-o cafenea până ieri 16 martie 2016. 

P.S. Vă spuneam că mi-au plăcut mai multe fotografii de-al lui Rafael. Îl consider un fotograf care ştie să îmbine foarte bine influnţele fotografiei de stradă de tip clasic în realizarea unor fotografii care se încadrează foarte bine în rândul fotografiilor de stradă de tip modern şi chiar conceptual şi abstract. Îl felicit şi îi mulţumesc pentru fotografia care m-a inpirat sa scriu această postare.


Fotografiile lui Rafael le puteti vedea aici :
http://www.rafaelianos.ro
http://www.bulbphotos.eu
sau pe Facebook: https://www.facebook.com/ianos.rafael

Eli Driu,
Bucureşti, 17 martie 2016

miercuri, 2 martie 2016

Featured by PhotoTeam : Oana Brinduse


Portret de familie desprins parca dintr-o alta epoca. Povestire in rama. Fotografia Oanei Brinduse surprinde, mai mult decat orice, sentimente- fericirea pura copiilor si ingrijorarea parintilor. Simti ca faci parte din lumea lor si, totusi, stii ca nu ii vei cunoaste niciodata.
Apropierea fata de subiect e unul dintre secretele cheie pentru o fotografie reusita.

O puteti urmari pe Oana pe pagina ei de facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=100001793359787


Autor prezentare: Patricia Hilbert