PREGATIRE SI EXERCITIU
Two chairs, martie 2011
Da, pe strada se pot intampla multe sau mai nimic.
Fotograful nu trebuie sa aiba prejudecati, el trebuie sa fie tot timpul in stare de alerta, cu simturile ascutite, in special privirea dar nu numai, si sa reuseasca sa surprinda momentul. Este, pana la urma, o pregatire, un exercitiu continuu. Te pregatesti pentru momentul cand se intampla ceva. Atunci nu ai timp de setari, de scarpinat sau vorbit la telefon. Daca ai suficient exercitiu prinzi respectivul moment. Sau nu!
Asadar, nu plec la fotografiat pe strada. Plec sa exersez.
Cu aparat la ochi sau nu, fotograful cadreaza tot timpul. Uneori mai bine, alteori mai slab dar invariabil vezi in cadraje: in dreptunghiuri, in patrate, alb/negru sau color.
Exista teoria care recomanda sa faci cat mai multe imagini si apoi vezi tu acasa, pe ecranul calculatorului. Nu o imbratisez, nu declansez aiurea-n tramvai apoi aleg eu, cand am timp.
Chocolate, august 2012
De cele mai multe ori imaginea se construieste, o vezi inainte de a se intampla si apoi doar reproduci. Totul bineinteles legat de elementele din jur. In fractiunea aia de secunda, stii cand sa apesi pe buton. Ai vazut scena, ti-ai imaginat fotografia apoi ai executat-o.
Bun sau rau este functie, irefutabil, de pregatire si exercitiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se accepta mesaje anonime. Va rugam sa va inregistrati ca utilizator google sau sa va semnati comentariul.