Pe marginea discuțiilor

Mielu', București 2013

Îmi place Vlad Petreanu. Scrie bine și la obiect. Din cauza asta există și comentarii la scrierile lui - pe care marele FB nu a reușit să le suprime.
E foarte adevărat, suntem o nație pentru care nu reprezintă absolut nimic trecutul, mai mult sau mai puțin imediat. Apoi o fotografie (chiar și de stradă) poate fi definită ca o amintire palpabilă despre trecut - chiar dacă imediat. Nu avem cum s-o prețuim, nu știm s-o citim, ne deranjează în general că ne arată așa cum suntem sau cum am fost, în nici un caz mai frumoși. Nu iubim trecutul și nici prezentul!
Pe lângă fotbal și politică, putem adăuga și fotografia, de stradă în special, drept treburi la care se pricepe tot românul. Pentru edificare, citiți comentariile.
Cât despre articol, ce să zic?
Mai înainte de a face fotografie de stradă trebuie să găsești o metodă de a nu fi înjurat în fiecare zi. Unii reușesc doar cu un impresionant tele, prea departe de personajul care ar putea dăuna sănătății. Pardon, ăștia nu intră la categoria street, ci mai degrabă wildlife. Alții reușesc să fotografieze în fiecare zi, cu o focală rezonabilă. Oare cum? Body language? Fiecare își găsește metoda lui. Sau nu!

Dar dacă mai citesc multe din astea o să mi se facă frică și n-o să mai ies la pozat în București. Îmi fac un mini-studio sub birou și fotografiez libelule!

Eu spun că dracul nu e așa de negru. Nu e nici drac ci doar drăcușor și nici nu e negru, e gri.
Voi ce părere aveți?

Discutii pe margini de tema

Eli Driu - Prima lectie de...

   Este online tema de luna asta, Hip Photography. Cerintele au fost: imagini de strada fara nici un fel de vizare (prin vizor sau ecran) si fara crop.
Pornind de la textul lui Eli si avand confirmarea ca este un text sincer, am brodat si noi cateva cuvinte iscand o mica discutie:

Eli (textul integral aici):
"Am incercat sa fac fotografii fara sa ma uit prin vizor sau pe ecranul aparatului.  Pe cat de simplu pare, pe atat de imposibil mi s-a parut mie. Ceva, ceva a iesit, dar nimic care sa ma multumeasca si care sa ma reprezinte. Am acum in fata o selectie de astfel de fotografii facute pe nevazute. Imi par complet straine. De parca n-as fi fost atunci si acolo tot eu, cea care le-a realizat. Imi amintesc insa cum m-am simtit in acele momente : oarba si lipsita de emotii. In niciuna dintre fotografii nu am simtit aproape scena fotografiata. Au fost simple acte mecanice de declansare a unui buton. Daca n-as vedea acum fotografiile, nici macar nu cred ca mi-as aminti ca le-am facut.
Ma declar absenta de la aceasta tema! Renunt si la selectia de fotografii. Nu vreau aceste fotografii! Sunt o minciuna : fata de mine pentru ca nu simt sa-mi apartina; fata de voi, colegii mei de echipa, pentru ca au doar valoarea unei obligatii (desi nu acesta e scopul grupului nostru); fata de voi, privitorii care ati vedea niste imagini fara forma si fond; fata de cei fotografiati de care m-am ferit sa ma observe, furandu-le parca ceva ce acum se doveste a fi complet inutil...
... EU nu pot simti, gandi, aminti, inchipui, visa  NIMIC FARA SA VAD. Ochii imi sunt poarta catre lume,  catre lumea mea interioara, catre lumea din jurul meu si mai ales catre lumea a ceea ce cred cu convingere ca trebuie sa fie o fotografie : o marturie sincera a unei clipe pierdute pentru totdeauna, dar nu inainte de a lasa in urma un MESAJ..."

Dan:
"Interesant punctul tau de vedere.
Cineva ar putea zice ca esti inca la inceputuri... Pentru un fotograf experimentat, aparatul este doar o extensie iar fotografiatul fara sa vizezi ar trebui sa te ajute. Tu oricum vezi - poate chiar mai bine scena - si cadrezi in orb dar stiind foarte bine ce o sa cuprinda focala ta. Cea cu care te-ai obisnuit si o cunosti la perfectie!
Vezi? Se poate spune si asa.
Oricum exista multi fotografi celebri si clasici care nu au acceptat niciodata sa fotografieze in acest stil."

Cornel:
"Da, Eli. Este un punct de vedere. Textul tau ramane un demers filosofic asupra actului de a fotografia, dar daca duci mai departe logica ta, ar trebui sa aruncam toate cadrele in care apare cate ceva surprinzator, ce le da sens, dar care ne-a scapat, nu l-am vazut in momentul fotografierii...
Pacat ca nu publici imaginile, impreuna cu textul te-ar fi reprezentat mai bine, publicului... si noua."

Mirela:
"Hip Photography nu este un stil pentru cei care doresc logica si urmaresc logica in construirea unui cadru, sau in abordarea fotografiei, dupa parerea mea. Este un gen pentru visatori, pentru cei care au o latura jucausa in abordarea fotografica. De mule ori poti obtine unghiuri ciudate, perspective diferite si de multe ori foarte interesante. Chiar si oamenii pot aparea intr-un mod inedit, deschisi si fara inhibitiile create de aparitia unui fotograf cu aparatul la ochi. Cand nu se simt direct vizati, oamenii sunt naturali si mult mai expresivi. Nu este un stil usor, asa cum si Eli a mentionat, este o provocare si nu in ultimul rand dovedeste cat de bine iti poti cunoaste aparatul si cat de mult esti dispus sa visezi prin cadrele tale.
Eu cu siguranta voi continua acest gen de fotografie, il ador!!:)"

Este o discutie interesanta. Propun s-o continuam aici!
Voi ce parere aveti???